CERCUL LUI SIMION
Ilustraţia copertei Adrian Piticariu Considerată de autor ca cea mai reprezentativă dintre scrierile sale, acest roman şi-a propus iniţial o acţiune care să se desfăşoare în  ţara sa de adopţie. Condeiul i-a alunecat însă din spitalul din Franţa, unde se găseşte Dora ALMĂJAN eroina romanului,  spre Bucovina natală, ţinut al dorului  şi al suferinţei pricinuite de decapitarea sa în urma celui de al Doilea Război Mondial.
 
O ficţiune  care încearcă să ne iniţieze despre o  altă lume?  O mărturie despre zbuciumata istorie a Bucovinei?  Un roman de dragoste şi mai ales de dor? Curiozitatea cititorului este antrenată într-o canava densă de trăiri, evenimente, suferinţe, sentimente…  iar sensibilitate lui va căuta să descopere adevăratul  sens pe care ni-l propune acest cerc al vieţii. In paginile romanului, evenimente petrecute în viaţa reală se intersectează cu cele din lumea spiritelor, sugerând o trecere firească, lipsită de angoasă, între cele două universuri. Eroina principală  pătrunde în  lumea spiritelor şi comunică cu acestea, de unde dorinţa de a pleca în căutarea urmelor lăsate de o soră pe care nu a cunocut-o. Periplul ei  o poartă prin Bucovina, atât prin cea de Sud, aparţinând azi României, cât şi prin cea de Nord, anexată după cel de al doilea Război Mondial Imperiului Sovietic. Această călătorie permite să fie evocate episoade tulburătoare -printre care orori din Gulagul stalinist- care au marcat istoria acestei părţi a Europei. Drama deportării familiilor de români şi de ucrainieni este prezentată, în toată cruzimea ei, prin mărturiile unui personaj care a trăit acele evenimente. Numitorul comun al acestor călătorii, petrecute la graniţa dintre real şi imaginar, este dragostea, simbolizată pe de o parte prin cercul dorurilor lui Simion şi pe de altă parte prin relaţia complicată părinţi-copii care incită la reflexie asupra erorilor ce o pot însoţi.

Din prezentarea făcută de Prof. Dr. Simona MODREANU, la lansarea romanului la Iaşi în iulie 2010: Cornelia Petrescu este, în primul rând, scriitoare... Curios că şi-a descoperit acest dar după instalarea în Franţa, cumva sub presiunea dificultăţilor exilului şi a dorului de ţară, ca o terapie a dezrădăcinării. Nu e de mirare, deci, că toate numele principalelor personaje feminine din Cercul lui Simion  sunt construite în jurul rădăcinii „dor”: Isidora – Dora – Dorina – Teodora - Minodora – Alindora, toate alcătuind cercul iubirilor şi grijilor lui Simion. Dorurile merg, de altfel, mult mai departe şi mai adânc, împlântate în istoria sfâşierii istorice a Bucovinei. Periplul iniţiatic al Dorei Almăjan, fiica legitimă a lui Simion, stabilită împreună cu soţul ei în Franţa, dar pe care ţinutul natal o cheamă irezistibil, ne conduce, prin învăţătorul Ovidiu Frunză şi fiii săi, prin multe alte cutremurătoare mărturii, spre momentul acela de ruptură crâncenă, în care, în urma unor decizii arbitrare şi total desprinse de realitatea locului, o frontieră a trecut prin sufletele oamenilor, lăsându-i pe veci neîmpliniţi, în căutarea jumătăţii pierdute, asemenea rătăcitorilor lui Platon. Iar scenele ce evocă gulagul siberian, de un realism copleşitor, nu au nimic de invidiat unor texte similare, nici măcar marelui Soljeniţîn.  Şi în acest roman, ca şi în volumul de nuvele apărut la Paris, Coji de portocală (Les Ecorces d’orange), două aspecte frapează dintru început cititorul. Mai întîi, desăvârşita stăpânire a condeiului narativ, care zburdă elegant şi sobru, poetic şi subtil prin spaţii, timpuri şi tematici variate şi complexe; mai apoi, profunzimea explorării psihologiei traumelor individuale, dar înălţate la rang de destin istoric prin universalitatea suferinţei. Nimic nu sună artificial, nimic nu pare improvizaţie pe seama unor documente sau mărturii străine, totul este perfect asimilat şi transfigurat în povestire, în precizia şi acurateţea dialogurilor, în trăirea asumată personal a unor drame cu adâncă încărcătură morală. Nimic tezist sau obositor, însă. Dimpotrivă, Cornelia Petrescu, abia scăpată de jugul comunist şi limba de lemn obligatorie, se desfată în libertatea regăsită a cuvântului, dar cu decenţa şi delicateţea scriitorului care ştie ce responsabilitate majoră îi incumbă atunci când atacă asemenea subiecte.

Din prezentarea făcută de către Prof. Dr. Corneliu NEAMŢU la lansarea romanului la Iaşi în iulie 2010 : ... Cercul lui Simion  nu este însă numai un roman, cum îl intitulează autoarea, ci şi o carte document. Pot spune că această carte constitue o reală  SAGA  românească a unor generaţii care au fost şi sunt. Ea este un apel împotriva resemnării, apel realizat cu mijloace artistice originale care aparţin unui real talent literar. Este în acelaşi timp un omagiu de suflet adus celor care s-au chinuit şi suferit în frumoasa dulce-amară şi sfâşiată Bucovină de-a lungul nefericitei istorii relativ recente… Nu aş vrea să închei fără a sublinia momentele de mare sensibilitate sufletească -ca nişte sclipiri preţioase- a descrierii fiorului inefabil al iubirii, al maternităţii, al sacrificiului de sine, al detaliilor şi micilor bucurii care alcătuiesc de fapt trama vieţii noastre de zi cu zi.  Cartea poartă din acest punct de vedere o puternică amprentă feminină  şi o interpretare a trăirilor, sentimentelor şi emoţiilor care, din fericire sau nefericire, scapă bărbaţilor…

Din cronica semnată L. D . CLEMENT apărută în  Crai nou- Suceava în iulie 2010  Cred că se poate afirma, aşa cum s-a pronunţat deja la Iaşi scriitorul Val TALPALARU,  că acest roman - palpitant, alert şi cursiv - poate fi receptat  ca roman-mărturie. In acelaşi timp se poate spune  că este un  roman de dragoste, istoric sau chiar de aventură. Se poate însă afirma  că, scris în Franţa, lansat deja  la Iaşi, Cercul lui Simion este menit a fi citit mai ales în Bucovina, unde dorurile localnicilor vor rezona pe deplin cu dorurile personajelor create de Cornelia Petrescu...

Spicuiri din opiniile cititorilor
 :
Prof.Dr. Floricica BARVINCHI : Am devorat cartea pe care ai scris-o de curând. E nemaipomenită şi te felicit pentru arta scrisului,  pe care o stapâneşti atât de bine. Au fost pasaje la care  mi-au dat lacrimile...
Ing. Geta MATACHE : Am trăit o bucurie citindu-ţi cartea ! O spun răspicat, nu din vârful buzelor ! Plăcerea lecturii unui text închegat, bine şi sincer scris, cu multă imaginaţie şi sensibilitate a fost întregită de regăsirea în paginile sale a unor gânduri şi întrebări fundamentale, care mă bântuie şi pe mine, legate de existenţa noastră în acest necunoscut Univers...